SC EUROPEAN PROIECT SRL

PRELUARE ANUNTURI IN MONITORUL OFICIAL

Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale așa cum au fost modificate prin art. I din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea Legii nr. 31/1990, societăţile comerciale „care au o cifra anuală de afaceri de peste 10 milioane lei au obligaţia de a publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, un anunţ prin care se confirmă depunerea actelor prevăzute la alin. (1)”. 
Începând cu anul 2011 nu se mai depune la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, sau la oficiile teritoriale ale acestuia, ci direct la Regia Autonomă Monitorul Oficial, prin preluarea documentelor de catre colaboratorii regiei sau prin depunerea acestora la centrul pentru relaţii cu publicul.
Actele la care se referă art. 185 din Legea nr. 31/1990 sunt cele privitoare la depunerea la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice a situaţiilor financiare anuale, raportului consiliului de administraţie/directorului, raportului cenzorilor sau raportului auditorilor financiari, după caz.
Mai jos va comunicam procedura pe care trebuie sa o urmati:
 
1.  Descarcati si completati intr-un editor de text ( de preferat Microsoft Word) de aici Anuntul de depunere a situatiilor financiare.
 
2.  Descarcati si completati ntr-un editor de text (de preferat Microsoft Word) de aici Adresa de inaintare. 
 
3.  Dupa completare salvati fisierul in format text ( extensia.doc - implicita in editare Microsoft Word) si printati cele 2 documente de mai sus.
 
4.  Semnati si stampilati cele doua documente printate.
 
5.  Scanati documentele printate ( in format .jpg sau .pdf) care au fost in prealabil semnate si stampilate.
 
6.  Contactati-ne prin email sau telefonic ( vezi link-ul Contact) in vederea emiterii facturii fiscale aferente publicarii anuntului.
 
7.  Costul publicarii este de 104 lei/ pagina de manuscris + 1 ziar cu anuntul publicat -  6,4 lei. Total : 110,4 lei. 
 
8.  Transmiteti prin email la adresa: office@anunturi-monitorul-oficial.ro ordinul de plata si cele 4 documente documente  : Anuntul de depunere a situatiilor financiare - in format .doc; Adresa de inaintare - in format .doc; Anuntul de depunere situatii financiare -  semnat si stampilat ( in format .jpg sau .pdf); Adresa de inaintare - semnata si stampilata ( in format .jpg sau .pdf).
 
9. In urmatoarele 15 zile  veti primi prin posta, la adresa mentionata in adresa de inaintare,  ziarul Monitorul Oficial cu anuntul dumneavoastra.